Cum avionul sotului meu sosea in maxim doua ore, am hotarat sa merg la clientul programat la oraele 14:00, aflat foarte aproape de aeroport. Asa castigam timp, si de ce nu, un comision gras.
Ma pregatesc de plecare, iau dosarul cu acte de pe masuta din sufragerie, inchid usa de la intrare si pornesc spre locul de intalnire. Urc in masina, asez poseta si actele pe scaunul din dreapta, imi pun centura si pornesc motorul. Ies pe aleea din fata casei si in oglinda observ cum portile de inchid automat. Dau drumul la radio si ma mai privesc o data in oglinda, trebuie sa arat exemplar.
La prima intersectie fac dreapta si apoi, tiot inainte, spre primul semafor. La un moment dat, programul radio current se schimba si un crainic anunta: “ Cursa pe ruta Chicago - Fresno, California, s-a prabu…… “. Simt cum ma iau toatele apele, in fata semaforul arata rosu si franez brusc. Incerc sat rag aer adanc in piept, deschid ambele geamuri si trapa. Aveam nevoie de aer, mult aer proaspat.
In spate, deja se formase un rand considerabil de masini, care incepura se claxoneze separator, cand se facu culoare verde. Introduc schimbatorul in treapta intai, accelerez usor si dupa 100 de metri, trag pe marginea drumului.
Privesc ceasul, arata 12:45, ridic usor privirea si privesc la stanga mea, nimic deosebit, se pare ca nu incurcam pe nimeni. Imi asez usor capul pe volan si incep sa ma rod pentru sotul meu, sper sa fie totul bine, si cu el, si cu ceilalti pasageri ai aeronavei.
Nu mai auzeam nimic in jurul meu, doar sunet de motoare, ale unor masini, motociclete sau scutere care treceau pe langa mine, sunete grele, metalice… Incerc sa-mi revin, dupa ce trag aer de 2-3 ori, deschid portiere si ies afara, rezemandu-ma de aripa stanga fata. Atunci observ cum vergheta de pe mana stanga n-o mai am . Incerc sa nu intru in panica, o caut cu privirea in jurul masinii, pe semne oi fi scapat-o jos cand am iesit afara. Ma uit si sub masina , dar nimic.
Intru din nou in ea, cautand cu atentie sub volan, sub ambele scaune din fata, in buzunarele portierei, nimic si nimic, parca intrase sub pamant. Ma asez la volan, incercand sa-mi imaginez, sa reconstitui ce miscari am facut de acasa pana aici, poate am pierdut-o pe drum, sunt sigura ca de acasa am plecat cu ea pe mana.
Opresc radioul, muzica lui deja ma obosea. Mai arunc un ochi si pe bancheta din spate, nimic. Atunci ceva destul de ciudat imi atrage atentia. Privesc mana stanga cum urma verghetei de pe deget, pur si simplu dispare........ Ma ia o ameteala puternica, aproape de lesin, si-mi dau seama, ca, l-am pierdut pe sotul meu........ Pentru totdeauna........... Lesin.........
© 2011 Chiriac Vasile-Florin. Toate drepturile rezervate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu