sâmbătă, 28 mai 2011

Ghid de baza pentru scrierea scenariului !

Ghid de baza pentru scrierea scenariului
de Fedor Sendak

Introducere:

Iti vine sa crezi sau nu, dar exista anumite reguli si conventii pe care ti se cere sa le urmezi cand scrii un scenariu pentru Concursul de Scenarii NISI MASA. Te-ai putea intreba: “De ce sa urmez vreo regula, atata timp cat scrierea de scenariu tine doar de creativitate? Ei bine, exista un raspuns la asta:
Cand iti doresti ca scenariul tau sa fie citit de profesionisti din industria filmului, ar fi bine sa incerci sa urmezi aceste conventii cat mai mult posibil, de fiecare data cand iti trimiti scenariul undeva.
Oricat de aberanti ti s-a parea, cititorii scenariului tau (cum ar fi comanditarii sau producatorii) care au gramezi de scenarii pe birou, ar putea sa-ti arunce la gunoi scenariul formatat si stilizat “neconventional”, fara ca macar sa-l citeasca. Doar pentru ca in felul asta separa juniorii de cei (pe cale de a deveni) versati. Le economisteste mult din timp. Pentru ca vrem sa crestem profesionalismul tinerelor talente, hai sa incepem lectia de astazi prin a te familiariza cu aceste standarde profesionale. In acelasi timp, acest format va oferi juriului nostru ocazia sa-ti citeasca si compare scenariul fara vreo confuzie asupra formei.

Forma scenariului tau:

Un scenariu ar trebui sa arate cam asa:


  

Durata si format:

Sunt anumite stardade de formatare care ajuta la estimarea lungimii unui film produs dupa scenariu. Acest lucru e foarte folositor producatorilor. Cu un scenariu bine scris, aceste standarde ne permit sa masuram lungimea unui scenariu, avand in minte ca “o pagina de scenariu reprezinta aproximativ un minut de film”. Acesta e un criteriu foarte aproximativ si nu e de incredere intotdeauna. De exemplu, scenariile filmelor de actiune sunt de obicei scurte, dar ocupa mai mult din timpul de pe ecran comparativ cu scenariile bazate pe dialog.  
Deoarece Concursul de Scenarii NISI MASA este o competitie dedicata scrierii de scurt-metraje, e important sa poti aprecia, mai mult sau mai putin, cate pagini scrii. Asa ca, atunci cand scrii intr-un format standard pentru scenarii, acest lucru iti garanteaza ca aceeasi cantitate de “actiune pe ecran” e acoperita de fiecare pagina (in medie). In formatul standard, o pagina e aproximativ egala cu un minut de timp de pe ecran. Astfel, uitandu-ne la numarul paginilor tale am putea sa ne dam seama, in mare, cat de lung va fi filmul tau. De asemenea, nu uita sa-ti numerotezi paginile si sa incepi cu 1 prima pagina in care ai prima secventa.

Reguli standard de formatare:

Mai jos e o lista cu lucruri de baza legate de felul in care ar trebui formatat scenariul tau.

Font: Courier Marimea: 12
Ca sa obtii formatul standard, foloseste intotdeauna fontul Courier (sau Courier New), marimea caracterului 12. Acesta e un font standard pentru scenarii.

Marginile paginii
Marginea din stanga: 4 cm
Dreapta 1.3 cm

Partea de sus si partea de jos
Alegeti 2.5 cm pentru fiecare.

Dialogul
6.5 cm din stanga
Lat de 7.5 pana 9 cm
n-ar trebui sa se intinda pe mai mult de 15 cm din partea stanga
Te rugam sa nu faci greseala de a folosi optiunea CENTER pentru dialoguri si numele personajelor.

Numele personajelor
la 9.5 cm din stanga si deasupra dialogului.

Numerele paginilor
Ar trebui sa apara in coltul din dreapta sus si apoi lasa spatiu dublu si continua sa scrii.


Priviti pagina de scenariu de mai jos si observati:

-         Fontul folosit (Courier)
-         Marimea marginilor de pe toata pagina
-         Numarul de randuri de pe o pagina
-         Lungimea replicilor de dialog
-         Spatiile lasate intre secvente, etc.







 

Mostra de scenariu


Prima pagina:
Un scenariu incepe de obicei cu “FADE IN:” Asta nu are nici o legatura cu vreo tranzitie pe ecran, dar este un obicei international legat de modul in care incepe un scenariu.

Ultima pagina:
La finalul scenariului tau ar trebui sa scrii SFARSIT (sau THE END) si sa-l centrezi, sau sa lasi doua randuri libere, in partea dreapta a paginii si sa scrii FADE OUT. Din nou, acest “FADE OUT” nu are nici o legatura cu o tranzitie de pe ecran, dar se foloseste de obicei la finalul unui scenariu.

Introducerea secventelor: Locatia
INT/EXT: Asta se refera la locatia secventei. Daca se intampla in interior e INT; daca se intampla in exterior e EXT. Aceasta se scrie in functie de locatia propriu-zisa din secventa.

Introducerea Secventelor: Timpul
ZI/NOAPTE: Asta indica daca secventa se petrece ziua sau noaptea. Se scrie tot in functie de secventa.
Nota: Nu exista SEARA sau DIMINEATA. Foloseste doar ZI sau… NOAPTE!


Introducerea personajelor tale:

Cand un personaj apare pentru prima data in scenariul tau, scrie-i numele cu LITERE MARI, urmat de o descriere “la prima vedere” a personajului. Te rugam sa nu scrii doar varsta personajului. Adica, cum am putea sa ne dam seama, cand vedem un personaj, daca are 44 de ani… sau 45? Foloseste-ti talentul de scenarist si vino cu ceva mai bun de atat. Cand scrii “JOHN, un barbat fragil, de varsta mijlocie” e deja mai bine.

Instructiuni de joc actoricesc sub dialoguri:

Evita instructiunile de actorie sub dialoguri pe cat de mult posibil. Aceste emotii ar trebui sa fie clare din context de cele mai multe ori… nu urma calea cea mai simpla scriind sub dialog. Asta nu inseamna cinema bun pana la urma!

Fara numere la secvente:

Evita numerotarea secventelor in acest moment. Nu uita sa numerotezi paginile, insa. Secventele se numeroteaza doar cand e vorba de un scenariu aflat in productie, vazut doar de tine sau cand scenariul e chiar in filmare. In momentul asta, nu prea au sens, atata timp cat secventele se pot muta in scenariu.

Nu regiza in scenariu:

O greseala comuna este includerea miscarilor de camera de filmare in scenariu. Desi admitem ca sunt ocazii in care acest lucru nu poate fi evitat, in 99% dintre cazuri n-ar trebui sa fie acolo. Aceasta ar trebui sa fie treaba regizorului, nu a scenaristului. Termeni de regie includ: “CUT TO”, “CADRU LARG”, “PANORAMIC IN PARTEA OPUSA”. Acesti termini se folosesc – foarte foarte rar – cand, fara ele, momentul ar fi total neinteles. In general acesti termeni se folosesc doar pentru un scenariu aflat in productie. De aceea le-ai intalnit probabil in scenarii profesioniste. Acele scenarii nu sunt menite sa fie citite de niste oameni cum ar fi cei dintr-un juriu. De fapt, indicatiile s-ar putea aduna si ar putea distrage de la citire. Scenariul tau trebuie sa curga lin, ca o poveste de citit, nu ca o serie de instructiuni.

Unele dificultati de formatare pot fi rezolvate cu usurinta folosind programe de scenariu.
Uita-te pe urmatoarele pagini ca sa gasesti programul potrivit pe care sa-l folosesti cand iti scrii scenariul.





DESPRE PROGRAMELE DE SCENARIU:

Exista programme disponibile care te ajuta sa-ti scrii scenariul in formatul potrivit.
Mai jos ai cele mai cunoscute programme de scris scenarii, inclusiv site-urile pe care le gasesti.
Multe dintre programele de scris scenarii sunt aplicatii de desktop independente. Altele sunt aplicatii web si functioneaza doar intr-un browser de internet, asa ca nu trebuie sa instalezi nimic. Aceasta functioneaza printr-un serviciu de log-in professional. De asemenea exista aplicatii add-in disponibile pentru programe de scriere cum ar fi Microsoft Word. Cateodata unele programe de scris scenarii includ si programari de productie si aplicatii de bugetare sau ofera instrumente de editare.

REMARCA: Nu am testat toate aceste programme. Daca ai vreo experienta sau recomandare legata de vreunul dintre ele, te rugam sa ne anunti. Scrie-mi la fedor@meccapanza.eu si voi introduce toate informatiile de valoare pe care mi le dai.

PROGRAME DE SCRIS SCENARII - GRATIS


Page 2 Stage
Platforma: Windows
Page 2 Stage e conceput in mod special pentru oameni care scriu scenarii, filme de televiziune sau piese de teatru.
Programul e disponibil in 30 de limbi. Page 2 Stage e deocamdata gratis.
Cu toate astea, trebuie sa introduci un username si o parola ca sa deblochezi total  Page 2 Stage. Altfel, scenariile pe care le scrii in versiunea demo for fi marcate intotdeauna cu  'demo'.


ScriptBuddy (versiunea gratis)
Platforma: aplicatie de Internet
ScriptBuddy exista doar online. Ca sa il poti folosi, iti trebuie un cont la ScriptBuddy. Scenariul tau va fi stocat in contul tau si nimeni altcineva nu poate avea acces la el.


ScriptTeX
ScriptTeX e un pachet macro pentru TeX folosit la formatarea scenariilor si a altor scrieri similare.


Sophocles
Platforma: Windows
Un program de scriere pentru scrierea scenariilor si a altor texte dramaturgice. Ofera suport customizabil, standardizat pentru industria de film, pentru filme de lung metraj si formate de televiziune, alaturi de aplicatii de revising pentru scenarii aflate in productie. Sophocles ofera de asemena un numar mare de instrumente unice care sa te ajute sa-ti vizualizezi structura povestii in intregime.


Zhura
Platforma: aplicatie de Internet
Zhura e un program online pentru scrierea si formatarea scenariilor in standardul industriei de film, precum si in alte formate. Zhura permite utilizatorilor sa lucreze la scenariile lor in public sau in grupuri restranse.


Scripped
Platform: aplicatie de Internet
Scripped este o companie de servicii online legate de scenaristica, ce ofera trei servicii: scriere de scenariu, inregistrare de scenariu si coverage de scenariu. Scripped nu faciliteaza, in prezent, colaborarea intre scenaristi. 


PROGRAME DE SCRIS SCENARII – DE VANZARE


Script Wizard
Platforma: Windows
Add-on pentru Microsoft Word (doar pentru PC)
Instrumente de scriere, formatare, paginare, numerotarea secventelor, editare, printare si trimitere de scenarii prin fax sau email. Ideal pentu profesionisti si studenti care lucreaza in medii legate de Microsoft Office.
Script Wizzard nu e gratis. Vezi mai multe pe site-ul lor.


Final Draft
Platforma: Windows si Mac
Final Draft e un program de scriere conceput pentru scrierea scenariilor de film, seriale TV si piese de teatru. Combina scrierea cu formatarea profesionala a scenariului intr-un singur pachet.


Movie Magic Screenwriter
Platforma: Mac
Programul e conceput sa automatizeze formatarea Actiunii, Numelor Personajelor, Dialogului si altor elemente asociate cu scrierea de scenariu, folosind comenzile incorporate. Asta se poate face folosind tastele Tab si Enter/Return.


Movie Outline
Platforma: Windows si Mac
Movie Outline a fost creat de un producator scenarist ca sa minimalizeze complexitatea procesului de scriere. Designul sau intuitiv e bazat pe principiul outline-ului pas cu pas, ceea ce-ti permite sa iti programezi structura cinematografica, sa dezvolti personajele si sa-ti formatezi scenariul secventa cu secventa.


Montage
Platforma: Mac
Montage e un program de scris scenarii dezvoltat pentru Mac OS X. Montage permite crearea, editarea si managerierea scenariilor pe computere Machintosh. Montage poate importa documente Final Draft, text si RTF, include customizari, template-uri pre-formatate pentru film, TV si teatru.


DreamaScript
Platforma: Windows si Mac
Programul DreamaScript iti permte sa folosesti template-uri si metode specifice MAC/PC.




SFATURI GENERALE PENTRU SCENARISTII DE SCURT METRAJ

Scurt metraj inseamna o poveste scurta:

In primul (si cel mai important) rand, fii constient ca scrii un scurt metraj. Asigura-te ca scrii o poveste care poate fi terminata in cateva minute. Asta ar putea elimina unele dintre povestile pe care vrei sa le spui. Va trebui sa le pastrezi pentru mai tarziu.

Cat mai simplu, daca se poate:

Cand scenariul tau e usor de filmat din punct de vedere al productiei, cu atat castigi puncte in fata producatorilor. Asta pentru ca timpul, energia si banii pot fi folosite in a-l face bine, in loc de a te chinui sa-l faci oricum. Asa ca fii destept! Te sfatuim sa folosesti maxim 3-4 personaje principale (adica cei ce iau parte la cea mai mare parte din actiune). Publicul tau va avea doar 10 minute sa ajunga sa-ti cunoasta personajele, astfel incat, cu cat prezinti mai putine, cu atat le va fi mai usor sa ajunga sa le cunoasta si sa le inteleaga, deci cu cat prezinti mai putine, cu atat iti va fi mai usor sa creezi un impact. Tine cont ca asta nu e obligatoriu. Te sfatuim, de asemenea, sa folosesti maxim trei locatii, dar, bineinteles, poti sa ignori sfatul nostru legat de asta.

Dialogurile:

Ecranul este in primul rand un mediu vizual. Gaseste modalitati prin care sa spui vizual ce se intampla si ce e important. Secventele cu sunet si imagine in loc de dialog vor impinge actiunea inainte si vor castiga mult teren. Cand e posibil, alege sa arati in loc sa explici intr-un dialog. In cazul dialogului, evita discursurile lungi, in afara cazurilor in care e un motiv special pentru asta – replicile scurte si ascutite pot functiona mai bine decat discutiile lungi. Incearca sa folosesti unele puternice in locul banalitatilor pe care le auzim in fiecare zi, dar ai grija ca dialogul tau sa sune natural.
Un lucru pe care trebuie sa pui accent este baza mediului vizual al filmului. Nu spune ce poti arata. Daca personajul tau e suparat, nu-l pune sa zica “Sunt foarte suparat!”, ci arata-ne cum e, intr-un mod cinematografic. Ex: pune-l sa sparga o cana pe masa, in schimb.

Primul Draft:

Tine cont ca prima varianta (first draft) a scenariului tau e plina de greseli si de erori. Vino cu povestea! Pune-o pe hartie cat mai repede posibil. Nu-ti face griji, s-ar putea sa nu fie suficient de vizuala. Asta nu e o problema pentru prima versiune a creatiei tale. Poti sa repari toate astea mai tarziu. Poti sa mai lucrezi pe ea pana o trimiti. Citeste inca o data sfaturile noastre, apoi poti schimba lucruri care nu ti se par suficient de bune. Scrierea inseamna rescriere! 

Stil si povestire vizuala:

Incearca sa privesti fiecare propozitie (si uneori fiecare paragraf) ca un cadru. Scrie doar bucatile de informatie vizuala… lucruri pe care le-am putea vedea. Propozitiile frumoase, literare, nu-si au locul aici. Ele sunt pentru romane. Tu scrii, in momentul de fata, o radiografie a unui film. Descopera-ti stilul. Un scenariu trebuie sa fie usor de citit. Imaginile trebuie sa apara in fata ochilor cititorului. Un stil sec si curat, va avea cel mai bun rezultat.

Ordinea informatiei:

Ce vezi prima data, scrii prima data. Scrie lucrurile in ordinea in care vor aparea pe ecran. Asa ca daca ai scris ceva ce nu putem vizualiza de fapt… mai gandeste-te. Incearca sa povestesti ceva intr-un mod vizual.

Credibilitatea:

In principiu, orice se poate intampla in lumea filmului. Dar cand implici oameni in poveste, fa ca actiunile lor sa fie credibile. Daca vrei ca personajele tale sa faca ceva neobisnuit sau putin probabil, atunci da-le motivatia ca sa o faca. De atata e nevoie pentru ca publicul sa creada si sa mearga mai departe cu povestea. Dar tine minte, de asemenea, imaginatia oamenilor e si ea uriasa! Foloseste-o… Oamenii isi pierd interesul cand un personaj face ceva ce ei nu-si pot imagina ca cineva ar face. Chiar si intr-un scenariu SF, personajele trebuie sa se poarte credibil in termenii povestii – adica “In acea situatie, el sau ea ar face asta…” Oricine stie cate ceva despre actorie si scrie ar trebui sa se intrebe “Cum ar fi sa joci personajul asta daca esti actor?” Asta te va face sa scrii un scenariu solid, credibil si care sa poata fi jucat.

Conflictul si situatiile de criza:

Dramele sunt in special legate de conflict si situatii de criza – nu despre oameni care vor aceleasi lucruri si sunt tot timpul de acord unul cu celalalt. O secventa va functiona adesea cel mai bine daca personajele vor lucruri opuse in acelasi timp. Si un scenariu atractiv incepe de obicei cu un personaj aflat la o intersectie emotionala, iar decizia pe care o ia il conduce la poveste de cele mai multe ori. Ganditi-va la ideile si scriitura voastra si legat de asta.

Informatia indirecta:

Cum am spus mai devreme, oamenii au o imaginatie uriasa. De asemenea, publicul e mai destept social si psihologic decat crezi. Asa ca e de recomandat sa-ti tii spectatorii ocupati cu ganditul in timp ce se uita la filmul tau. Daca nu, s-a putea sa se plictiseasca usor si sa le pierzi interesul! Un fel de a verifica asta este sa vezi daca in scenariul tau informatia ajunge la public. Trag singuri concluziile sau le tragi tu pentru ei? Daca trebuie sa gandeasca, s-ar putea sa fie mai implicati si vei ajunge la ei mai usor.


INDICATII UTILE:

l        Asigura-te ca povestea ta e potrivita pentru un scurt metraj.
l        Scrie visual, pentru ca prima calitate a unui film este povestirea in imagini.
l        Da informatiile indirect, ca sa-ti faci publicul sa mearga cu povestea intr-un mod activ.
l        Foloseste dialogul cu imaginatie si doar pentru ce nu poti exprima in imagaini sau sunete.
l        Fa ca actiunile personajului tau sa fie credibile sau cel putin imagineaza-ti daca o persoana care se poarta asa ar putea exista
l        Scrie un scenariu care sa poata fi produs. Un scenariu care poate fi filmat cu usurinta si intr-un timp foarte scurt.
l        Preferabil foloseste maxim 3-4 personaje principale.
l        Preferabil foloseste maxim 3 locatii.
l        Tine minte ca varietatea de oameni, locuri si secvente iti fac filmul mai viu.
l        Rescrie-ti scenariul si continua sa-l imbunatatesti.


LISTA FOLOSITOARE

Inainte sa incepi:

Aceste intrebari te-ar putea ajuta sa stii lucruri despre personajul tau inainte sa incepi sa scrii scenariul.

l        Despre cine e povestea ta?
l        Ce fel de probleme au personajele tale?
l        Ce vrea personajul tau si ce va face el sa obtina acest lucru?
l        De ce se teme cel mai mult personajul tau (care e “fantoma” lui/ei?)
l        Care e principala intrebare pe care publicul si-o va pune pe parcursul filmului tau?

In timp ce scrii:

Te-ar putea ajuta sa-ti pui aceste intrebari in timp ce scrii un scenariu sau cand (crezi ca) ai terminat.

l        Exista vreun incident declansator?
l        Poti sa aduci mai in fata conflictul principal?
l        Iti poti da seama de genul si tonul filmului de la inceput?
l        Ai introdus protagonistul intr-un mod unic si interesant?
l        De ce iti incepe povestea in momentul in care iti incepe?
l        Despre ce e de fapt filmul tau?

Ultimul nostru sfat:

Te rugam tine minte ca “Scrierea inseamna rescriere”. Primul draft nu va fi atat de bun pe cat ti-ai dori. Normal ca nu e bun! Un prim draft nu e niciodata. Intr-un scenariu foarte bun totul tine de rafinare, de rescriere, de restructurare si de modelare. Asa ca sfatul nostru este: nu gandi prea mult. E important sa incepi, pentru ca vei face scenariul scriindu-l, nu gandindu-te de o mie de ori despre cum o sa-l scrii.

4 comentarii:

Anonim spunea...

multumim

Anonim spunea...

Multumesc mult pentru indicatii. LA SCENARIUL MEU PE CARE IL SCRIU IMI E FOARTE GREU SA NU TAI SCENELE CU "CUT TO". DA FOARTE BINE SI ASA MA POT ORIENTA SI EU LA CE FAC.

Unknown spunea...

MULȚUMESC MULT!

MMC spunea...

VA FELICIT PENTRU DISPONIBILITATE. VA APRECIEZ DE ASEMENEA PENTRU ACEST GHID ATAT DE UTIL, SCRIS INTR-UN MOD UNIC, CONCIS IN CARE OFERITI CELOR INTERESATI TOATE INFORMATIILE DE CARE AU NEVOIE.
DIN UMBRA TRANSPARE SEMNUL LUMINOS AL UNUI CARACTER ALES CARE DESCHIDE PORTI NEBANUITE CREATORILOR.