Un fragment din romanul la care lucrez, după ce l-am lăsat în așteptare destul de mult timp: "Cum mi-am lichidat seful"
CAPITOLUL 1
- Salut şefu’!
- Hai, intră mai repede c-am o chestie urgentă pentru tine!
- Şefu’, da’ cu banii pentru data trecută cum rămâne?
- Care bani? Eşti tembel, nu te-am plătit ? Ce mai vrei ?
- Păi aia-i plată, şefu’ ?
- Te pomeneşti că nu-ţi mai ajung banii acuma?
- Păi nu prea, şefu’ !
- Ei, lasă c-o să-ţi ajungă ! E criză, bă! Nu te holbezi şi tu la teveu?
- Aşaaa, e criză! Păi de ce nu zici aşa şefule? Ia uite la mine!
Şeful se uită mirat în direcţia mea. Nu-l mai las în dubiu. Scot
pistolul şi-l împuşc direct în frunte. Nu fac zgomot , am amortizorul
pus. Şefu’ cade jos ca un lemn. Nu mai apucă să zică nimic. S-a murdărit
puţin mocheta, dar nu-i nimic. Şi aşa am nevoie de un ambalaj pentru
cadavru.
Îl împachetez rapid. Îl iau în spate şi-l duc la maşină. Ies pe uşa din dos şi nu mă vede nimeni.
E cazul să-l fac dispărut. Şi cred că şi eu am să mă dau la fund o
perioadă, până se liniştesc apele. Pun „pachetul” în portbagaj. Mai
arunc o privire în jur. Se pare că nimeni nu se holbează la mine. Asta-i
bine. Scot sticla cu whisky din torpedou şi trag un gât bun.
Bag
cheia în contact şi demarez într-un nor de praf. Cel puţin aşa ar
trebui, pentru că e întuneric şi nu pot vedea praful. Merg cu viteză pe
străduţa din spate. Zăresc în depărtare două umbre ce se apropie rapid
de mine. De fapt ele stau pe loc şi eu mă apropii de ele. Ei, dar sunt
Bill şi Bob, gorilele şefului. Stau în mijlocul drumului şi-mi barează
ieşirea la strada principală. Oare să fi aflat că i-am făcut felul
şefului? Nu prea văd cum.
Pe toţi dracii! Bulangii au scos
pistoalele şi le îndreaptă către mine. Bag piciorul în acceleraţie, sper
să nu-mi iasă prin podea. În parbriz apare o gaură şi moartea îmi
şuieră pe la ureche. Cei doi trag în mine. Frânez brusc şi trag de
volan. Îi secer cu laterala maşinii pe indivizi şi-i culc la pămînt.
Nici nu s-a oprit bine automobilul, că şi sar afară cu pistolul în mână.
Trag întâi în Bill. Tresare, după care rămâne nemişcat la pământ. Mă
uit spre Bob. Tocmai s-a ridicat în patru labe şi îşi caută înnebunit
pistolul.
- În locul tău nu m-aş mai agita, îi şoptesc eu la ureche. Şi îmi lipesc ţeava pistolului de căpăţâna lui.
- Nu trage! Fac orice îmi ceri!
- Daaa? Atunci fă-mi plăcerea şi crapă!
Şi apăs pe trăgaci. Chestia este că acum m-am procopsit cu trei cadavre
în loc de unul. Trag morţii la mine ceva de speriat, frate!
Deschid
portbagajul şi îl înghesui pe Bill lângă şef. Problema e că nu mai am
loc şi pentru Bob. Scotocesc prin maşină şi găsesc un sac de plastic. Mă
chinui să-l bag pe Bob în el. Nu încape chiar tot. Picioarele îi rămân
pe afară. Parţial. Mă lupt cu cadavrul ca să-l aşez pe bancheta din
spate. Al dracului de greu e Bob ăsta! De fapt cea mai rămas din el.
Reuşesc în sfârşit să-l bag înăuntru. Tocmai la timp pentru că trece o
maşină. Se pare că o să am e lucru noaptea asta. Trebuie să fac
dispărute cadavrele celor trei. Mă instalez la volan şi demarez spre
marginea oraşului. Ştiu că acolo e un şantier, unde este paznic un amic.
Îmi e dator aşa că o să mă ajute să scap de bagajul nedorit ce-l am la
bord.
Caut la radio ceva muzică care să mă mai înveselească. Găsesc
ceva ce-mi place. E celebrul şlagăr „ Sărută-mă iubite chiar dacă te
grăbeşti!”. Conduc relaxat, aproape binedispus. De parcă n-aş avea trei
hoituri în maşină.
https://www.facebook.com/100002082940172/posts/pfbid02MmJePiP4hbzRmXmm6N2scmpbhKPjQ1HoYQqq6VEW6HSbZtcoL6Hy3RRNYseVpMHdl/?sfnsn=mo
