În urma fazei preliminare, au fost selectate cîte zece manuscrise pentru poezie, proză şi bandă desenată/grafică. Nici un manuscris de le secţiunea eseu n-a întrunit criteriile selecţiei preliminare. Manuscrisele selectate au fost supuse juriilor de specialitate pentru stabilirea cîştigătorilor. Juriul pentru genurile literare a fost alcătuit din Al. Cistelecan, Bogdan Creţu, Liviu Antonesei (membri) şi Gabriel Cheşcu (secretar). Juriul pentru grafică/bandă desenată a avut componenţa: prof. univ. dr. Atena Elena Simionescu, rectorul Universității de Arte „George Enescu” Iași, lector univ. dr. Cristian Nae, Universitatea de Arte „George Enescu” Iași, Alexandru Ciubotariu, ilustrator BD, directorul Muzeului de Benzi Desenate Bucureşti (membri), și Oana Nae (secretar).
În urma analizei manuscriselor rămase în concurs, membrii juriilor au notat fiecare manuscris cu note de la 1 la 10. Secretarii juriilor au calculat mediile, care au condus la ierarhiile finale. Manuscrisele au fost desecretizate după încheierea procedurilor de jurizare. Cîştigătorii de la prima ediţie a concursului de debut al editurii noastre sînt:
- Poezie: Locul I: Ana Ionesei (Cluj-Napoca), Maldororiana. Editura a decis să acorde Premiul Special „Adenium – Timpul” lui Adi Filimon (com. Chiajna, jud. Ilfov) pentru manuscrisul Ioaneş cel Bun. Ambele volume vor fi publicate.
- Proză: Locul I (la egalitate de puncte): Cosmin Leucuţa (Arad), Laptele negru al mamei şi Beatris Serediuc (Timişoara), Varză. Ambele volume vor fi publicate.
- Grafică/BD: Adrian Serghie (Iaşi), 20.000 leghe sub mări (după Jules Verne). Albumul va fi publicat.
Pe 1 ianuarie 2014, vom deschide ediţia a doua a concursului. Vom adăuga şi o secţiune de teatru, întrucît au existat solicitări, din păcate, manifestate după începerea concursului.
15 August 2013, în Iaşi
Liviu AntoneseiDirector editorial Adenium
Preşedintele revistei Timpul
http://www.adenium.ro/blog/rezultatele-concursului-de-debut-adenium-2013.html
https://www.facebook.com/AdeniumPrint