Ioan LILA
CRONICA la
NATURĂ
MOARTĂ CU SEVRAJ
ROMAN
de Şerban
Mărgineanu
Victor Hugo y décrit la
vie de misérables dans Paris et la France provinciale du xixe siècle et
s'attache plus particulièrement aux pas du bagnard Jean Valjean qui n'est pas
sans rappeler le condamné à mort…
Cosette… O mai ţineţi
minte ? Biata fată rămasă singură în bătaia vîntului !
« La Liberté guidant
le peuple » - Tableau de Delacroix (1830) ayant probablement inspiré
Victor Hugo.
Quasimodo n'est en
quelque sorte qu'un quasi-homme :
« Il baptisa son enfant
adoptif, et le nomma Quasimodo, soit qu'il voulût marquer par là le jour où il
l'avait trouvé, soit qu'il voulût caractériser par ce nom à quel point la
pauvre petite créature était incomplète et à peine ébauchée. En effet,
Quasimodo, borgne, bossu, cagneux, n'était guère qu'un à peu près. »
« À 20 ans, il tombe
amoureux de la danseuse gitane Esméralda qui préfère l'officier de la garde, Phébus. »
Quasimodo est devenu
l'archétype du « monstre sympathique »,
(D’autres archétypes
seraient le monstre de Frankenstein et King Kong).
NATURA... - CRONICA
In timpul Cruciadelor, starea de bine a
trupelor era asigurata: in anul 1270, peste 10 000 prostituate insoteau
soldatii.
• In timpul domniei lui
Carol cel Mare, calugaritele din manastiri practicau prostitutia pentru a-si
mari veniturile.
• In timpul celui de-al
Doilea Razboi Mondial, in bordelurile soldatilor germani, prostituatele erau
notate. Daca una dintre ele primea 3 calificative negative, era impuşcată.
• Dintotdeauna, culoarea
rosie a fost asociata cu prostitutia. In 1254, o lege le obliga pe femeile care
practicau aceasta meserie sa-si vopseasca trupurile in rosu pentru a se
distinge de femeile “cinstite”. Din acelaşi motiv, regele Angliei, Edward al
III-lea, le obliga pe prostituate să-şi poarte hainele pe dos.
"Era înaltă,
deosebit de frumoasă şi cu un ten extrem de închis. Părul negru, creţ şi bogat,
îi cădea pe umeri într-o coamă bogată. Avea o figură prelungă. O gură mare, cu
buze cărnoase şi un obraz bine marcat de pomeţii puternic."
Iat-o descrisa plastic pe
aceasta Cossete modernă, care este şi ea exploatată de nişte indivizi venali,
ce au terorizat-o ca sa ajunga prostituată. Dar fata asta are si suflet, nu este
numai un obiect de produs plăcere.
Sigur, noi nu sîntem creaţi monogami. Marx teoretiza că
forma superioară a prostitutiei este mariajul. Uite anunţ matrimonial genial:
“Familie posesoare de himen integru caută familie serioasă, posesoare de penis
bine situat social, în vederea unui mariaj armonic!” Nu-i aşa ? Ce parinţi
şi-ar da fata unui golan, care nici măcar o bicicletă nu are ?
-Fane, puiule, treci să
mă ajuţi? Nea Vali „Băşină” iar s-a făcut muci, fii bun şi ocupă-te tu, vrei?
Ca şi Victor Hugo,
autorul ne aruncă direct în miezul lumii interlope:
“Tot cartierul părea mai
mult sau mai puţin beat; clienţii Rodicăi erau în diverse stadii de
„magnetizare” alcoolică. Rodica D.D.T. era de o placiditate absolută; nu
obiecta la nimic, satisfăcea onor-clientela cu o pasivitate totală.”
Aici este cheia
romanului. Rodica DDT este redusă de bandiţi la starea de mecanism. Ea ştie că
animalele sînt în stare să-i ia viaţa. În cine să aibă ea încredere ?
„Actul sexual se consumă
în tăcere, fără gesturi de prisos. Mulţumit, plutonierul Vasile Petru îi spuse:
- Pentru problema cealaltă, spune-i să treacă să mă vadă
mâine noapte.
Nu lăsă nici un ban, ieşi pe uşă, perzându-se în umbrele
nopţii. Rodica D.D.T. il urmari cu o privire de gheaţă. Se întinse pe pat,
obosită. Era scârbită, dezgustată, sătulă de viaţă. Funcţiona doar pe baza unui
sentiment de ură cu grad octenic extrem de ridicat; cel mai bun carburant
pentru oamenii disperaţi, părăsiţi şi mult prea singuri.”
Oameni disperaţi... O
umanitate debusolată, care se refugiază în sex şi alcool. Nenorocirea este că
societatea (cu două feţe) o condamnă pe femeie. Pe Maria Magdalena, căreia
Iisus nu i-a zis „Îţi iert păcatele...” Care păcate ? Dar în amorezii ei din
timpul nopţilor cine ar fi dat cu pietre ?
„Amorosu” rosti o
înjurătură de nereprodus. Era un individ înalt, voinic, îmbrăcat cu un costum
de-o eleganţă căutată. Avea un chip ridat, stâlcit în nenumărate încăierări de
stradă, cu o expresie violentă. Aruncă pe masă câteva bancnote:
-
Culca-te şi
tu, ajunge pe azi...”
-
Va să zică,
Amorosu este peştele fetei!
Autorul conduce acţiunea cu dexteritate, cu un real talent, scenele sînt
veridice, plastice, cuvintele capătă valoare de simbol!
PENTRU CA, ÎN CELE DIN
URMA...
Gigi „Amorosu” se
încăierase cu albanezii care voiau să o ducă la Istedgarde, la bordelurile
clandestine, cu gratii la ferestre, unde fetele erau legate cu o cătuşă de pat.
Pentru 100 de euro în plus, în Skelbaekgade, clienţii vicioşi o bătuseră cu
biciul.”
Şi aici apare bărbatul pe
care îl iubeşte ea, cu sufletul ei delicat, pentru că la el acasă este oaza ei
de linişte:
„...cărţile reprezentau
80% din lucrurile care umpleau camera. Tronau în biblioteca de pe perete, pe
scaune, pe masă, sub masă, pe parchet...”
Iată profilul iubitului ei:
„Se născuse obosit şi
trăia doar pentru a se odihni...”
Fascinantă descriere.
Autorul ne-a şi aruncat cu rafinament în acel dolce farniente fasinant!
„Rodica începu să se
dezbrace... Abdomenul plat şi pubisul perfect epilat îi dădeau un aer de
feminitate aparte. Se mişca prin cameră firesc, fără nici o poză de vulgaritate
studiată şi intenţionată.
- Bafto delo. Ce mai faci, Puleaşcă? rosti Rodica. Numitul
„Puleaşcă” începu să se dezbrace; vânos, uscat, păros ca o maimuţă, individul
dădu la iveală un utilaj sexual de-a dreptul monstruos. Fascinată, Rodica privi
organul care se erecta rapid, ajungând la 27 cm. Cu o mişcare bruscă, Puleaşcă
o răsturnă pe canapea, aplecându-se deasupra ei.
Rodica D.D.T. fu scuturată de un spasm involuntar. Îşi
strecură mâna între ei, în jos, conducându-l, lasându-se pătrunsă. Tremurând
uşor, începu să se mişte în ritmul lui Puleaşcă. Acesta o posedă din ce în ce
mai violent, până când Rodica îl strânse puternic în braţe, ţipând înnebunită;
- Dă-mi tare! N-o scoate, că-ţi scot ochii!!!”
Urmează reliefarea bărbatului,
cu instrumente subtile:
„În ceea ce priveşte
prietenii, prea puţini oameni puteau împărtăşi pasiunea lui „Puleaşcă” pentru
cărţi şi filme horror, asa că, „Groaznicul Puleaşcă” era cel mai singuratic om
din lume. Câinelui puţin îi păsa de gusturile stăpânului casei...”
Rodica îl iubeşte în
stilul ei propriu, pentru că aşa se simte ea datoare să-şi răsfeţe iubitul:
„Pe întuneric, trecu
deasupra lui şi îl mai violă o data; apoi adormiră.”
În timpul acesta bandiţii
complotează. Putem să asistăm la discuţiile lor, pentru că autorul şştie cum să
tensioneze acţiunea, şi aici este vorba de talent, desigur:
„Într-o cameră denumită
discret „oficiu”, dintr-o discotecă de cartier, Beşleagă Gigi – „Amorosu”
discuta pe şoptite cu un individ scurt, lat, gras; fără a fi prorpiu-zis obez,
individul era: îngrozitor de voinic şi, cumva, voluminos. Lumea îl cunoştea
după o poreclă care-l definea perfect: „Jean-Capabilul”.
Iată dedesubturile
afacerii:
„Clădirea, mai cunoscută
prin cartier sub denumirea de „pizderie”, era parţial ascunsă de-o iederă
sălbatică.”
Începe darea în vilag a
adevăratelor afaceri necurate:
„Bâţâind din toate
balamalele, cele 12 nenorocite se dezbrăcară la piele. Jean-Capabilul o luă pe
prima fată de-o aripă şi-o trânti pe masa din mijlocul camerei. Scoase din
buzunar un fel de cleşte lung, asemănător unui forceps. Fără multe menajamente,
introduse obiectul în organul genital al fetei şi extrase o pungă micuţă, care
conţinea o anumită cantitate de pulbere albă.”
Poliţia se pare că ar
face parte şi ea din acest joc:
- Dacă mai stăteam o
clipă acolo, cred că-nnebuneam..! oftă Ade.
- Ce, n-ai mai văzut morţi? De când eşti în Poliţie? Se
miră Francisc.
- Numărul mă îmbolnăveşte, nu mortul în sine. Nu reuşesc,
să mă obişnuiesc cu ideea de morţi „la duzină”. Este o deficienţă de-a mea,
recunosc...
Intrară în prima cârciumă; Francisc, amabil, comandă:
- Două romuri mari, duble, cu sifon separat! – se-ntoarse
spre Ade, prevenitor: - Rade-l de-o dată, apoi clăteşte-te cu sifon. Hai,
puiule, că n-o să leşini cu mine la masă...!
Dar lucrurile se complică.
Vin continuu cu citate, pentru că nu vreau să credeţi că vorbesc singur, ca să
nu priceapă nimeni ce spun:
„Până seara, Francisc şi
Ade se plimbară cu maşina de serviciu banalizată prin angrourile Niro, Europa
şi Dragonul Roşu cu o forotgrafie după ei, şi întrebând pe micii
afaceriştichinezi despre Shung Joey. Apoi dădură o raită la „Manciurian-Club”,
„Hong-Cong-Cafe”, „TAIWAN-Private tea”, „Petit Dragon Vert” şi încă jumătate de
duzină de localuri chinezeşti; jumate dintre ele erau bordeluri clandestine, un
sfert erau fumătorii de opiu pentru clienţii asiatici, şi restul erau aşa de
nou-deschise, încât încă nu-şi găsiseră încă vreun profil mai profitabil.”
Genial!!!
„Se pare că totuşi îl cunoaşte pe Shung
... replică Ade.
- La noi, în Canton, un milion şi mai bine de oameni se
numesc Shung. Ar fi foarte greu să nu cunoască vreu Shung...”
Filosofie înaltă, de mare
ţinută. Trimiterea subtilă la greva ceferiştilor din 1933 şi aducerea lui
Confucius în lumina adevărului... dar să nu divagăm!
„- Joey este mort?
Întrebă Vasile Roaită.
Ade îi puse în faţă fotografiile de la I.M.L.
- La fel de mort precum Confucius.
- Dar dvs. cum vă numiţi?
- Vasile Roaită! Rosti fudul chinezul, cu o urmă de
rânjet pe faţă.”
Acşiunea se tensionează,
pentru că marea mafie nu are scrupule, nici mila, nici compasiune pentru
victime.
„Aici, în România, şeful
cel mare este o femeie, Guo-Yanping. I se zice „Rândunica- şefă”. Are trei
mâini-drepte; Chen Kexin, Chen Kefu şi Chen Keqin, care sunt fraţi. Trăiesc de
pe urma noastră, a chinezilor din România dar nu numai. Scot bani din toate
treburile murdare obişnuite.”
Rodica îşi continuă
netulburată aventura intimă, ignorînd dezordinea în care trăieşte umanitatea:
- Nebunii ăştia de la
impozite! Din câte ţin minte, am plătit impozitul pe anul ăsta. Adică impozitul
pentru locuinţă.
- Şi ce mai vor? întrebă Rodica. Îl lua de mână, îl
întinse în pat şi începu să-l mângâie. Ajunse unde-o interesa pe ea. Încet, cu
grijă, se trecu deasupra lui Sile Scurtu. Se potrivi atentă şi-ncepu să se
mişte ca o pisică.
- Mi-au mărit impozitul. Mă duc să fac scandal...
Rodica D.D.T. acceleră puţin ritmul:
-
Nu te obosi
tu, Sile. Mă duc eu...”
Criminalii intră în panică.
Marea mafie a început să le pună beţe în roţi!
„Gigi Beşleagă „Amorosu”
sună insistent la uşă. Când i se deschise, dădu năvală în apartamentul de lux,
impozant mobilat, recondiţionat, lucind de diverse aparate „hi-tech” ultimă
generaţie. Gigi începu să urle:
- Te distrug. Tu de mâna mea o să mori!! Nu înainte, însă de-a îmi recupera de la tine pierderile.
Jean „Capabilul” ripostă:
- Tu şi mai cine? N-ai tu „cojones” să mă aranjezi pe
mine!”
Dramă în lumea
invizibila:
„Gigi-Amorosu’ arăta a fi
în pragul unui atac de apoplexie. Goli paharul cu coniac, îşi turnă din nou, şi
continuă:
- Mi-au dispărut toţi banii...! 65.000 Euroi, plus un
kilogram juma’ de aur în bijuterii turceşti de 14k.
Jean-Capabilul îl privi cu compasiune. Până şi el fu
zguduit de mărimea sumei de bani şi-a cantităţii de aur:
- Şi crezi că am vreun amestec în rahatul ăsta?
- Rodica D.D.T. a dispărut!!! Le-am bătut pe paţachinele
alealalte de-am scos untul din ele, dar habar n-au de nimic. Nici măcar atunci
când le-am ameninţat că ţi le vând ţie ca să le dai la sado-masochişti, nu am
scos nimic de la ele! Ce mai, habar n-au!
- Ah, aşa se explică... dat fiind că acum trei nopţi
ţi-am „închiriat-o” pe Rodica D.D.T. ca s-o sparg şi eu la mufe, crezi că am
picat la înţelegere cu ea, să te fure şi să vină la mine?!?
- Şi nu ai făcut tu aşa ceva? Întrebă Gigi bănuitor.
- Nu. Şti că nu am încredere în ea, nici măcar cât am
încredere în tine. De mult ţi-am spus să-i rupi gâtul şi s-o arunci în vreo
fundaţie de viloi.”
Rodica, în cele din urmă,
ştie ce vrea de la viaţă:
„Domnul Vali „Băşină’
zăcea într-un fotoliu şi se agita slab,
cu ochii ieşiţi din cap; dădea toate semnele unui promiţător atac de cord,
explicabil la vârsta lui. Era palid la faţă, şi pe la colţurile gurii îi
apăruseră fire argintii de spume.
- Fac orice...! Aşa...! Fac orice... Nu mă lăsa... –
horcăi cu o voce pierdută.
În genunchi, în faţa foltoliului, Rodica D.D.T. îi
mozolea acadeaua. Cu gura plină, Rodica nu-i putea da nici o replică; lăsă o
clipă „acadeaua” lui dl. Vali – Băşină şi întrebă curioasă:
- Faci orice? Dar actul ăla e gata?”
Trimiterile subtile
dovedesc cultura rafinată a autorului:
„- Deci, câţi bani costă
partida asta la „Flautul fermecat”?
- După cum am spus, nu vă costă bani! Discutasem despre
actul acela... „
„Flautul fermecat
(conform titlului original Die Zauberflöte) este o operă în două acte a cărei
muzică a fost compusă de Wolfgang Amadeus Mozart pe un libret scris în limba germană
de J.E. Schikaneder. Premiera absolută a operei a avut loc la Viena, la
"Burgtheater", la data de 30 septembrie 1791, sub conducerea muzicală
a compozitorului.”(sursa: internetul)
Între timp, Rodica şi
avocatul sînt atacaţi.
„Plină de transpiraţie şi
sânge, schimonosită de ură, Rodica D.D.T. smulse din nou maceta de cadavrul
care încă mai zvâcnea mecanic din toţi muşchii. Aruncă deoparte arma şi cu o
lovitură de picior, îl rostogoli pe Jean-Capabilul de pe bătrânul avocat.”
Rodica şi-a atins scopul.
Iubitul ei o s-o scoată din mizerabila aia de viaţă:
„Îl conduse pe noul
stăpân al casei până în pivniţă:
-Uite, bărzăunele meu scump, mătuşă-ta a lăsat, special,
un fodn de bani pentru cărţile tale preferate! Am vorbit eu cu nişte
specialişti şi ţi-am cumpărat tot ceea ce era mai bun pe piaţă...! rosti
Rodica, la Doamne-ajută, sperând că o nimerise bine.”
Poliţia e, totuşi, atentă:
„Morocănoasă, Rodica
deschise uşa, lăsându-i să intre. Francisc şi Valentin „Ade” purtau elegante
costume civile, cu cămăşi albe şi cravate. Studiară în treacăt sufrageria
opulentă, apoi o priviră pe rodica. „Asta-i ocnă cu fa®ă- gândi Francisc – şi
ce ţâţoaie, şi ce decolteu, s-o pui în ramă..!”, „Producţie scrie pe ea...!”
medită şi Ade. Rodica îi studie şi ea; în costumele bleumarin, bine croite,
păreau doi ciocli la o înmormântare de lux.”
„- Dar ai fost „săltată”
îmreună cu grupul de fete patronate de Gigi!!
- O sugeam pe aceeaşi stradă, însă eu am fost de capul
meu întotdeauna...
- Şi zici că habr nu ai de unul, Gigi? Se uita Francisc
lung la ea.”
„- Nu aveţi cu ce mă
agăţa. Faptul că mi-o trag cu Vasile Scurtu, proaspăt îmbogăţit, nu intră sub
incidenţa Legii. Întâmplător, are 27 la
„unealtă” şi mă scarpină bine. Cariera mea de paraşută s-a încheiat.”
Rodica vorbeşte cu
avocatul. Ritmul este menţinut alert:
„- Aha, eşti cu
nevastă-ta, Mişu? Se interesă Rodica.
- Da, domnule căpitan, aştept raportul dumitale... –
behăi stins procurorul.
- Mişulică, scumpule, să ştii că mai păstrez încă pozele
alea pe care ti le-a făcut Gigi Amorosu’, cu camera ascunsă, în timp ce
dumneata îmi desfundai fundamentul. Ce? Cum? Nu mai ţii minte?”
Avocatul este acasă la
el, nevasta este probabil atentă la discuţie, aşa că domnia sa trebuie să iasă
din dificila situaţie în care l-a pus Rodica:
- Unul din ei mi-a lăsat
o carte de vizită. Îl cheama Francisc.
Nu, nu s-au dat la mine. Au fost chiar politicoşi. Dar nu-mi place să mă
mai caute poliţia pe unde stau acuma... Ce? Cum? Unde stau? Mă priveşte, nu dau
adresa la nimeni. Dar te rog, reţine că nu trebuie sa mă mai fută la cap nici
un poliţist, altfel fac urât... Roagă-i să nu mă mai deranjeze...
- Da, desigur, domnule Căpitan!! Aranjez eu dosarul!
- La revedere, Mişulică, mozoli-ţi-aş acadeaua. Pup-o pe
nevastă-ta, din partea mea... – şi Rodica închise telefonul, rânjind sardonic.”
Peisajul este şi el
agitat.
„Oraşul era plin de
oameni bântuiţi de-o lăcomie devoratoare. Străzile fremătău surd, cuprinse de
febra averilor care se făceau şi se pierdeau peste noapte. Curvele, proxeneţii,
aurolacii, canaliştii, emigranţii păreau doar nişte soldaţi într-un imens
război subversiv, nedeclarat.”
Viaţa Rodicăi a fost
dificilă, dar ea a găsit mereu soluţii pentru a-şi limpezi sufletul:
„- Rodica, se pare că
vinul ăsta nu ţi-a picat bine. Parcă ziceai că timp de 11 ani te-a bătut cu
ciomagul de te-a cocoşat...
Rodica oftă adânc:
- Ei bine , Ade, hai să fiu sinceră cu tine. Ei bine, da,
am fost timp de 11 ani curva lui Gigi Amorosu. Când nu mai puteam, îmi luam
câte o noapte liberă, puneam bani de la mine şi stăteam la Vasile Scurtu.”
Lucrurile se descilcesc:
Nici nu ştii ce-nseamnă
să stai o noapte cu unul care nu-i beat ca porcul, nu te-njură, nu te bate, şi
nu-ţi face curul varză. Aşa că, în momentul când Vasile Scurtu a primit moştenirea
de la mătuşă-sa din Anglia, am fugit de la Gigi Amorosu’ şi m-am mutat la Sile.
Nu am furat nimic de la Gigi sau de la Jean...”
Fata se aliază cu
aurolacii uitaşi şi de biserică şi de societate!
„- Uite partea voastră –
le-ntinse Rodica nişte bani, pregătindu-se să le dea papucii.
Mai din spate, Vania ridică un deget. Era un individ,
slab, şters, cu ochii scurşi, parcă dormea în picioare.
- Hai, Vania, dă din tine, că viaţa-i scurtă --- îl
îndemnă Rodica D.D.T.
- Cineva a pus pret pe capul dumitale, cucoană – rosti
Vania, cu o voce alunecoasă ca uleiul.
Rodica se uită mai bine la el:
- Ce zici tu acolo?
- Păi, da..
- Spune, nu mă mai fierbe, că nu ştiu ce-ţi fac!...
- Căram valize în staţia auto pentru provincie, aici-şa
după colţ. Doi indivizi cât poarta dumitale m-au întrebat de una aşa, aşa,
exact ca dumneata. Apoi, ca sa nu fie cu şucăr, au spus şi numele’ Rodica
D.D.T., una neagră şi bogată...
- Ce voiau?
- Ai matale ceva, ceva care le trebuie, parcă un telefon?
Nu te supăra, matale te-ai îmbogăţit vânzând telefoane, de-ai ajuns să ai vila
asta? Şi rânji cu subînţeles. Nae Cosor ii dădu un cot în coaste, îndemnqndu-l
să continue.
- Au zis că-mi scuipă în buzunar 1000 euroi, dacă le dau
adresa uneia aşa, ca matale..
- Şi-ai rezistat tu la suma asta? se uita uimit la el Nae
Cosor.
- Când ai o oaie, mai bine s-o mulgi, nu s-o jupoi. Decât
1000 euroi odată, mai bine câte 10, dar tot timpul, plus mqncare şi-un ambalaj,
acolo... ! filozofă Vania.
- Cum arătau?
- Mari, voinici, cu nişte mutre negre ca de ţigani, să-mi
fie cu pardon. Chiar mai negricioşi ca matale. Când se uitau la mine, parcă îmi
luau măsura la sicriu. Si-aveau un accent, aşa, mai ciudat...
- Şi ce ziceai că vor de la mine?
- Păi se exprimau că le-ai furat diverse chestii, dar ei
vor telefonul.
- Arăt eu a hoaţă de telefoane?
Vania rânji dulce:
- La câte am văzut eu, nu mă mai iau după aparenţe...
- Aşa mă! Deci crezi că fur şi telefoane? se răţoi Rodica
D.D.T. – uite aici ceva pentru tine, şi-i mai îndesă în mână câteva bancnote.
Apoi îi făcu semn lui Nae Cosor să se dea mai aproape.
Scoase la iveală o sticlă cu vodcă finlandeză, tare ca focul, pentru cazuri de
urgenţă.
Făcu sticla să circule între ei, în timp ce făcea
planuri:
- Uite cum o să procedăm.”
„Rodica era mai agitată
decât o căţea în călduri. Evenimentele se precipaseră în ultima vreme, ceva mai
mult decât putea ea să suporte. Ca să se mai liniştească, apelă la bunavoinţa
lui Sile Scurtu pentru o şedinţă de amor.”
Dar nu are parte de amor,
pentru că o prind bandiţii:
„Cei patru indivizi o
debarcară pe femeie şi o târâră în pivniţă. Pivniţa cuprindea un spaţiu
surprinzător de mare, faţă de aspectul banal şi modest al casei ce nu părea să
aibă mai mult de patru camere. Vag conştientă, revenindu-şi în simţiri, Rodica
se întrebă, confuză, dacă norocul ei începea să se termine...”
Iţele se dezleagă
:
Dar ce mare tămbălău, cu troacele astea...? se
minună Rodica.
-
Păi, mi se
pare simplu. Pe agendele din aparatele lui Gigi şi-al lui Jean, fgurau numărul
lui Huascar şi-al băieţilor lui, cu care făceau afaceri. (...) Tu, când ai
furat de-a valma „troacele” de telefoane, ai pus mâna pe singurele dovezi care
făceau legătura între Guillermo Huascar şi mafia locală, care plasa în detaliu
drogurile produse de el. „
Poliţia s-a lămurit. Fata
nu avea nici o legatură cu mafia, nu ea lua decizii.
„- Bine, scumpo. Mulţumim
pentru colaborare. Poate ne mai vedem – îi zâmbi politicos Francisc.
- Sper că nu prea curând. Asta nu înseamnă că nu vă plac.
- Să nu uit; unul, Sile Scurtu, aşteaptă de 15 minute cu
un taxi în faţa porţii noastre…
- Şi abia acum îmi spuneţi? Ah poliţiştii… - se zburli
rodica şi-o luă la fugă pe scări.”
În fine, Rodica poate să înceapa
o viaţa nouă!
„- Te arestează, cumva?
Ce trebuie să fac eu? – o întrebă cu un aer pierdut.
- Urcă în maşină. Cred că nu mai rezist. Te violez până
acasă!! Se hotărî ea.”
APOTEOZA
Pe balconul vilei, Sile
privea oraşul, ţinând in braţe un cărţoi oarecare.
Trebuie să mărturisesc că
n-am citit de mult timp un roman atît de plastic, de spumos... În genul
romanului poliţist – domnul Mărgineanu este un maestru.
joi, 8 septembrie 2011
SFÎRŞIT
*****************************************
Alte amanunte, informatii sau contact pe:
http://madmargineanu.blogspot.ro/
Sunati la numarul de telefon: 0727.269.203
*****************************************