miercuri, 18 august 2010

Antologiile revistei SINGUR - În atenţia autorilor români

Un mesaj în atenţia tuturor membrilor Cititor de Proză


Antologiile revistei SINGUR

În atenţia autorilor români



Grupul Media SINGUR îşi anunţă intenţia de a edita o antologie de poezie şi una de proză scurtă (sau fragmente de roman) ale autorilor români contemporani.



Condiţii de participare:

1. Se primesc numai materiale culese pe calculator, cu diacritice, font Times New Roman, corp literă 12, spaţiere între rânduri de 1,5. Materialele nu vor depăşi 3 (trei) pagini format A4. Acestea vor fi trimise până la data de 31 octombrie 2010 pe mail:dorudancus@yahoo.com sau poştal, pe suport electronic (DC sau DVD) pe adresa: Editura SINGUR, O.P. 8, C.P. 19, loc. Târgovişte, jud. Dâmboviţa. Apariţia celor două antologii, inclusiv expediţia volumelor către autori se va realiza (şi se va încheia) până la data de30 noiembrie 2010.

2. Se vor ataşa o fotografie scanată în format jpg şi un scurt CV literar.

3. Autorii vor achita 100 lei în contul SC YEUDENI SRL, ale cărei date se găsesc mai jos. Suma finală încasată va fi folosită pentru achitarea tiparului. Serviciile de prepress, corectura, taxele de expediţie poştală şi resursele necesare mediatizării vor fi suportate integral de Editura SINGUR, care editează aceste lucrări.

4. Fiecare autor va primi gratuit câte 5 (cinci) exemplare din antologia în care a apărut.

5. Antologiile vor beneficia de o intensă campanie de mediatizare pe mai multe site-uri culturale din ţară şi din străinătate, în diverse publicaţii on line din ţară şi din străinătate şi în diverse publicaţii tipărite. De asemenea, vor fi prezentate publicului cu ocazia unor întruniri culturale, cenacluri, tabere de creaţie etc. Autorii vor fi ţinuţi la current în permanenţă cu stadiul mediatizării scrierilor lor.

6. Datele firmei în contul căreia se virează ori se depune taxa de participare în valoare de 100 lei:

SC YEUDENI SRL

Cont IBAN: RO10BTRL01601202T47115xx

C.U.I.: RO26372890

Nr. de Ord. în Reg. Com.: J15/3/2010

Loc. Târgovişte

Jud. Dâmboviţa

7. Informaţii suplimentare: dorudancus@yahoo.com ; telefon: 0724 / 44.35.87


Vizitează Cititor de Proză la : http://cititordeproza.ning.com/?xg_source=msg_mes_network

Un comentariu:

Florin spunea...

Cititor de Proză este un proiect cultural dedicat promovării creațiilor scriitorilor și artiștilor plastici români și se desfășoară cu preponderență în spațiul virtual.

Întreaga sa activitate este susținută prin voluntariat, oferind 20 de ateliere de creație cu tematică diferită, toate funcționând sub licența Creative Commons Attribution-Non-Commercial-No Derivative .

Componența administrației proiectului:

http://cititordeproza.ning.com/page/proiect-cititor-de-proza-1

Structura proiectului:

-siteuri:

Site-ul proiectului : http://cititordeproza.ning.com/

Biblioteca proiectului: http://cititordeproza.wordpress.com/

Revista Faleze de piatră : http://falezedepiatra.net/

Site dedicat recenzilor de carte : http://protectiaconsumatoruluideliteraturacontemporana.wordpress.com/

Site de dezbateri și educație culturală: http://cititordeproza.toateblogurile.ro/

Frecvența Cititor de Proză ( podcast) : http://republicaaudiovizualului.podbean.com/

http://cititordeproza.blogspot.com/ ( anunțuri)

http://cititordeproza.weblog.ro/ ( anunțuri)


- ‘’ferestre’’ de promovare:

http://www.flickr.com/photos/50095574@N08/

http://www.scribd.com/Cititordeproza

http://www.facebook.com/group.php?gid=101400933233164

http://ro.netlog.com/groups/cititor_de_proza

http://twitter.com/CititordeProza/

http://apps.facebook.com/mypodbean/podcast-detail.php?pid=76677&ref=share

http://www.youtube.com/user/Hopernicus

http://www.myspace.com/hopernicus


- galerii de prezentare:

http://tripwow.tripadvisor.com/tripwow/ta-009a-6dc2-a89d

http://s781.photobucket.com/albums/yy100/CititordeProza/Galeria%20Cartile%20Cititor%20de%20Proza/?albumview=slideshow

http://www.flickr.com/photos/50095574@N08/show/




Rugăm pe toți cei interesați în susținerea unui asemenea proiect să ni se alăture!
Ne puteți adăuga în listele dvs. de bloguri ( blogroll) sau de contact. De asemenea, puteți poate prelua bannerul proiectului sau insigna site-ului principal de la adresa http://cititordeproza.ning.com/ ( sus, în partea stângă a paginii principale). Membrii a diferite forumuri culturale pot atașa semnăturii următorul link: http://cititordeproza.ning.com/

Sper să ne fiți alături și dacă vă va face plăcere, să ne recomandați celor dragi.

Vă mulțumim din suflet și vă dorim multă sănătate!



Cu încredere,
Administrația proiectului Cititor de Proză